Romanul istoric.html

Romanul istoric este unul din tipurile de roman. El pendulează între ficţiune şi document. Este o ficţiune, dar cu anumite momente (date, evenimente, limbaj) identificabile şi în alte scrieri de specialitate, sau texte vechi, în special, cronici istorice. Personajele pot fi reale sau ficţionale.

modifică Generalităţi

In romanul istoric trecutul istoric şi prezentul, viaţa adevărată şi viaţa mistică se interferează în permanenţă pentru a se propune reciproc ca dublul unuia al celuilalt sau ca dublul uneia al celeilalte”. În romanul istoric se pot citi şi alte texte, uneori singurele ce atestă anumite evenimente istorice, relaţia dintre ele fiind, evident, una intertextuală. Cititorul unui roman istoric este transpus imaginar într-o lume pre-existentă conţinutului textual citit, el „trăieşte” conţinutul imaginar al altor texte, acolo unde au existat „într-adevăr” anumite realităţi atestate documentar. Invers, autorul va cerceta mai întâi foarte atent cronici şi documente, pentru ca apoi să scrie romanul istoric .

Spre exemplu în romanul „Fraţii Jderi” de Mihail Sadoveanu este un roman istoric, deoarece evocă epoca istorică a lui Ştefan cel Mare. În acest sens, pe de o parte, informaţia despre domnitor poate fi verificată în „Letopiseţul” lui Grigore Ureche sau în culegerea de legende „O samă de cuvinte” a lui Ion Neculce şi alte surse interne şi externe, pe de altă parte, meritul lui Mihail Sadoveanu constă tocmai în a prezenta artistic acea epocă, ceea ce ar însemna, de facto, distanţarea voită de cronică sau voinţa de a o completa, de a umple anumite locuri goale, de a trăi trecutul cu ochii prezentului.

Criticul marxist Georg Lukácz susţine chiar înrudirea lui cu drama istorică. Ipoteza pare perfect plauzibilă.

modifică Caracteristici şi tipologii

Este „istoric”, romanul care are următoarele caracteristici:

Cititorul este informat despre un eveniment social, politic, personal etc. trecut şi terminat.
Personajul evocat este unul cunoscut şi are o alură „legendară”.
Limbajul, comportamentul şi felul de a gândi al personajelor este cel al epocii descrise, chiar şi în cazul unei parodii.

In funcţie de distanţa temporală între cel ce narează şi evenimentul narat se pot delimita două tipuri de romane istorice:

Cele ale căror distanţă dintre timpul scrierii şi timpul evenimentului narat sau descris este foarte mare şi poate fi atestată, verificată în anumite surse istorice.
Cele ale căror distanţă temporală dintre timpul scrierii şi eveniment este nu mai mare decât o vârstă de om, adică naratorul a fost martor ocular laeveniment şi chiar unii cititori mai pot confirma anumite evenimente.

Aici trebuie exclusă axioma potrivit căreia toate romanele sunt istorice, deoarece sunt o mărturie reflectată artistic a timpului în care au fost scrise, cititorul fiind constrâns să ţină cont de convenţiile epocii date. Raportat la convenţiile unui curent literar, romanul istoric este unul romantic, numai că uneori acesta este deghizat, în dependenţă de mesajul pe care autorul vrea să-l transmită indirect unui anumit segment de cititori, pentru a stimula sau manipula (prin efectele unui eu simbolic) amintirea documentară a trecutului acestora.

modifică Istoric

Specia apare în epoca romantică, cei mai cunoscuţi autori de romane istorice fiind Walter Scott, sau în Estul Europei, Henrick Sienkiewicz sau Mihail Sadoveanu. Autorii români de romane istorice sunt Camil Petrescu, Dana Dumitriu, Eugen Barbu, etc.

modifică Bibliografie

„Romanul românesc şi modelul narativ proustian”, Teza de doctor în filologie a lui Marin Postu la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău, 2005 [1]
Georg Lukács, Romanul istoric, Bucureşti, Minerva, 1978