|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
Literatura însemna iniţial ad litteram 'cel care cunoaşte sau este familiarizat cu literele'. Acesta este sensul prim, cel care provine din latinescul littera, însemnând chiar 'literă'. Termenul şi-a extins apoi accepţia asupra oricărei colecţii de texte, alcătuite cu intenţia săvârşirii unui act de cultură. Termenul literatură ca substantiv comun se poate referi la oricare dintre genurile sau speciile literare, atât la textele beletristice propriu-zise, cât şi la eseuri sau texte de critică literară, de exemplu. Literatura ca substantiv propriu include, aşadar, întregul corp al operelor literare, canonice sau nu. În acelaşi timp, însă, pornind de la stilurile limbii române literare, se poate vorbi de o literatură juridică, ştiinţifică (filosofică, istorică, medicală etc.) sau tehnică, cunoscute şi sub numele de literatură de specialitate. Krîlov şi despărţirea de clasicism. "Cartea înţelepciunii poporului" - acesta e numele pe care marele satiric N.V.Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naţionale ruse. Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific naţional, Krîlov a adus un suflu nou, democratic, în literatura rusă, care, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul celui de al XIX-lea, păşea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărâm literar se dădea o luptă aprigă între tendinţele realiste din ce în ce mai puternice şi dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepţii curentului sentimentalist şi ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în faţa noii orientări, aceea a realismului consecvent şi integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendinţe realiste, iar fabulele sale au constituit, la hotarul a două secole, un fel de verigă care a unit tradiţiile cele mai progresiste ale secolului al XVIII-lea, reprezentate îndeosebi prin opera lui Radişcev, Fonvizin şi Novikov, cu literatura realist critică din secolul al XIX-lea, cu operele lui Griboedov, Puşkin, Gogol, Nekrasov şi Saltîkov-Scedrin t-size:90%;">continuare >>>Articole anterioare: Literatură pentru copii Roman negru - Roman poliţist - Roman de aventuri - Chineroman Roman & supranatural Fantastic - Roman zadarnic - Roman gotic - Science-fiction Genuri biografice Biografie - Autobiografie - Autofiction - Memorii
Epopee- Poem în proză - Baladă
Rondel - Sonet- Aubadă- Haiku - Tanka - Rondou
Epigramă - Fabulă - Fabulă politică
Comedie - Farsă- Şotie- Vodevil
Dramă - Dramă burgheză - Dramă romantică - Melodramă
Commedia dell'arte - Moralităţi - Pantomimă - Tragicomedie Umanism - Clasicism - Iluminism - Romantism - Realism - Naturalism
Eseu - Elogiu- Pamflet- Predică- Utopie-Apologie
Cântec de nuntă
Johann Wolfgang von Goethe (1749 - 1832) - Cântec de nuntă tradus în română de Mihai Eminescu
Literatura americană - Literatura canadiană - Literatura mexicană
Literatura chineză - Literatura indiană - Literatura japoneză
Literatura engleză - Literatura belgiană - Literatura spaniolă, Literatura finlandeză, Literatura de limbă germană - Literatura greacă - Literatura maghiară - Literatura irlandeză - Literatura italiană - Literatura latină - Literatura portugheză - Literatura poloneză - Literatura română - Literatura rusă - Literatura cehă
Literatura română - Literatura disidenţilor - Literatura din exil august 2007
8.8 Oximoron ,- 14.8 Poezie lirică
Autori: Philippe Le Guillou
Literatură - Roman - Teatru - Poezie - Curente literare - Cercetători literari români - Cicluri de romane -Curente artistice - Dadaism - Distincţii literare- Editori români - Editorialişti români - Eminescologi români - Etnologie - Filologi români - Folclor - Fundaţia pentru Literatură şi Artă - Germanişti români - Institute de cercetări - Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură - Laureaţi ai Premiului de Stat - Literatură americană - Literatură fantastică - Literatură japoneză - Literatură medievală - Literatură pentru copii - Minimalism - Nuvelişti români - Poeţi - Postmodernism - Povestiri scurte - Poveşti clasice - Redactori literari români - Literatura română - Science-fiction - Scriitori - Scriitori irlandezi - Societatea Scriitorilor Români - Suprarealism - Teoreticieni literari români - Umanism - Uniunea Scriitorilor din România - Categorie: Scriitori israelieni de limbă română Literatura antică - Literatura Evului Mediu - Literatura din secolul XVI Literatura din secolul XVII - Literatura din secolul XVIII - Literatura din secolul XIX - Literatura din secolul XX - Literatura din secolul XXI - |
| All Right Reserved © 2007, Designed by Stylish Blog. |